Şi dacă glasu-mi în noapte nu va mai striga,
Şi dacă stelele pe boltă nu vor mai apărea,
Şi dacă cerul va închide porţile-i de fier,
Şi dacă trupu-mi peste moloz va cădea...
Şi-am să pier în mormanele de cadavre,
Când îngerul negru mă va vedea-n paloare...
Şi-am să plec, şi-am să te las, şi-ai să strigi,
Şi numele-mi printre lacrimi cu cărbune-ai să-l scrii,
Mă vei îngropa-n mii de petale de metal,
În sicriul greu să-mi laşi venin letal...
Şi iar te văd grăbind s-ajungi la gara noastră...
Şi iar te văd plângând la fiece fumurie fereastră...
Şi iar te-aud povestind stelelor în nopţi târzii...
Şi iar te-aud duios vorbind de departe cu îngerii...
Să-nţeleg că-ţi lipsesc, că mă vrei din nou a ta?
C-ai încercat, dar nu m-ai putut scoate din inima ta?
Şi-am să vin, şi-am să te mai strâng în braţe-o dată,
Şi-am să te sărut, şi-am să te iubesc viaţa mea toată...
Uită de ziua-n care ne-am cunoscut,
Uită de clipele amare, când să râzi n-ai putut!
Uită de sărutul furat ş-ascuns intr-un seif,
Uită de-mbrăţişările din pădurea de arin!
Uită cuvintele, ce promiteau imposibilul,
Uită iubirea, ce mi-o promiteai mereu!
Uită sufletul, ce pentru tine trăia,
Uită lacrima, ce pentru tine cădea!
Uită Soarele, ce ne încălzea,
Uită Luna, ce ne urmărea!
Uită mângâierea, ce doru-mi ascundea,
Uită adevărul, ce pe tine te durea!
Uită-mă pe mine, falsul tău înger,
Ce zbura doar pentru tine către cer.
Uită-mi ochii, ce în urma ta lacrimi aşezau,
Uită-mi suspinele, când s-adorm nu reuşeam.
Uită totul ce-ntre noi a fost,
Uită şi pleacă! Să rămâi n-are rost!
